Între 18 şi 22 iunie, au avut loc primele două seminarii de instruire în comunicarea cu grupurile vulnerabile

Reprezentanţii Serviciului Public de Ocupare, care lucrează în activitatea cotidiană cu clienţii agenţiei, selectaţi din cele patru AJOFM partenere ale proiectului, au participat timp de cinci zile, la Cluj, la două sesiuni de instruire pe teme de consiliere psiho-profesională şi dezvoltare personală.

Trainerii prezenţi la aceste seminarii le-au prezentat cursanţilor teme legate de adaptarea stilului de discurs şi a modului de interacţionare, prin limbaj verbal şi non-verbal, cu persoanele vulnerabile aflate în situaţii problematice şi transmiterea mesajelor de presă, care trebuie să fie eficiente, concise, relevante, realizate la timp şi adecvate naturii instituţiei.

Mai exact, în fiecare zi a seminaiilor, participanţii au studiat câte un modul de comunicare, care a inclus subiecte cum ar fi: tematici legate de atitudine şi comportament, regulile de conduită în relaţia cu clienţii, autorespect şi autocontrol, planuri de dezvoltare personală, atitudinea clienţilor, inclusiv gestionarea conflictelor cu aceştia.

Trainerii au avut grijă ca seminariile să fie extrem de interactive, folosind diverse tehnici didactice, de la prezentarea clasică, la exerciţii, jocuri de rol, analize video, discuţii libere şi analize de grup. Pornind de la premisa "vorbesc" nu înseamnă "comunic", subiectele au fost explicate şi însoţite de activităţi practice, iar la final fiecare participant a avut ocazia să se autoevalueze. Pe baza acestor autoevaluării, vor putea fi concepute planurile personale de acţiune.

Următoarea serie de seminarii de instruire vor avea loc pe acelaşi format în perioada 25-29 iunie 2015, la Băile Herculane.

Contact

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Timis
Bulevardul Republicii, nr. 21
Timisoara, jud. Timis

telefon: 0256-294231
fax: 0256-294234