Piața forței de muncă din Timiș beneficiază de soluții eficiente prin evenimentul itinerant Zilele SPUNE SPO

Între 18 şi 21 mai 2015, de luni până joi, începând cu ora 10.00, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara (Bulevardul Eroilor de la Tisa nr. 22), se desfăşoară Zilele SPUNE SPO, un eveniment itinerant în care membrii echipei proiectului SPUNE SPO se întâlnesc față-în-faţă cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi cu angajatorii din regiune.

Evenimentul din Timișoara este cel de-al treilea din seria de evenimente interactive Zilele SPUNE SPO care se desfăşoară în patru judeţe: Bistrița-Năsăud, Arad, Timiș și Caraș-Severin.   

În cadrul Zilelor SPUNE SPO, se vor prezenta practic şi detaliat publicului cum funcţionează platforma online spunespo.ro, o soluţie eficientă creată ca instrument de informare şi consiliere pentru ca orice persoană în căutarea unui loc de muncă să îşi mărească scorul personal de angajabilitate. Vizitatorii evenimentului pot participa gratuit la workshopurile de consiliere şi informare, pot interacţiona direct cu angajatorii prezenţi la standurile de prezentare, iar în cabina SPUNE SPO îşi pot spune deschis opinia despre piaţa forţei de muncă.

Primele trei zile ale evenimentului vor avea acelaşi program: după deschiderea oficială de la ora 10.00, cei prezenți vor putea participa între 11.30 şi 12.30 la workshopul în care va fi prezentat pe înţelesul tuturor portalul spunespo.ro. Apoi, în intervalele 13.30-14.30 şi 15.00-16.00, cei prezenți vor putea lua parte la alte două workshopuri între angajatori, factori reprezentativi pentru piaţa muncii la nivel administrativ, persoane în căutarea unui loc de muncă şi personal AJOFM unde se vor discuta teme propuse de cei prezenţi în sală, dar şi teme propuse la Cabina SPUNE SPO.

În ultima zi, între ora 10.30 şi ora 15.30, cei prezenţi vor avea şansa de a participa oricând la workshopul de prezentare a portalului susţinut simultan în trei săli.

Evenimentul itinerant Zilele SPUNE SPO este un răspuns la necesitatea de a eficientiza interacţiunea directă între consilierii Serviciului Public de Ocupare, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatorii şi reprezentanţii altor instituţii ce interacţionează cu piaţa muncii, pentru ca împreună să atingă obiectivul general al proiectului: creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă.

Vă aşteptăm în Timișoara la Zilele SPUNE SPO!

Contact

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Timis
Bulevardul Republicii, nr. 21
Timisoara, jud. Timis

telefon: 0256-294231
fax: 0256-294234