Soluții eficiente pentru piața forței de muncă la Zilele SPUNE SPO

În luna mai 2015, a avut loc seria de evenimente itinerante în care membrii echipei proiectului SPUNE SPO s-au întâlnit față-în-faţă cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi cu angajatorii din regiune.

În cadrul Zilelor SPUNE SPO, a fost prezentat practic şi detaliat publicului cum funcţionează platforma online spunespo.ro, o soluţie eficientă creată ca instrument de informare şi consiliere pentru ca orice persoană în căutarea unui loc de muncă să îşi mărească scorul personal de angajabilitate. Vizitatorii evenimentului au putut participa gratuit la workshopurile de consiliere şi informare, au interacţionat direct cu angajatorii prezenţi la standurile de prezentare, iar în cabina SPUNE SPO şi-au putut spune deschis opinia despre piaţa forţei de muncă.

Evenimentele s-au desfăşurat în toate cele patru judeţe partenere ale proiectului, conform următorului calendar:

  • 4-7 mai 2015, la Hotel Diana din Bistrița (Calea Moldovei nr. 80)
  • 11-14 mai 2015, la Expo Arad (Calea Aurel Vlaicu nr. 300)
  • 18-21 mai 2015, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara (Bulevardul Eroilor de la Tisa nr. 22)
  • 25-28 mai 2015, la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița (Piaţa Traian Vuia nr. 1 - 4)

Toate evenimentele au avut acelaşi format. Primele trei zile au respectat următorul program: după deschiderea oficială de la ora 10.00, cei prezenți au participat la workshopul în care a fost pe înţelesul tuturor portalul spunespo.ro. Apoi, cei prezenți au luat parte la alte două workshopuri  şi ateliere de feedback între angajatori, factori reprezentativi pentru piaţa muncii la nivel administrativ, persoane în căutarea unui loc de muncă şi personal AJOFM unde s-au putut discuta teme propuse de cei prezenţi în sală, dar şi teme propuse la Cabina SPUNE SPO.

În ultima zi, cei prezenţi au avut şansa de a participa oricând la workshopul de prezentare a portalului susţinut simultan în trei săli.

test

Contact

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Timis
Bulevardul Republicii, nr. 21
Timisoara, jud. Timis

telefon: 0256-294231
fax: 0256-294234